marți, 24 februarie 2015

DELEGAŢIE | GHID DE ÎNTOCMIRE, ELEMENTE OBLIGATORII


În acest articol, voi prezenta care sunt elementele obligatorii şi cum se completează corect un ordin de deplasare. Informaţii despre delegare şi plafoane de deductibilitate găsiţi aici. 


Ordinul de deplasare este un formular tipizat care se achizitionează de la librării. Se găseşte într-un format A5, faţă- verso. 

Ordinul de deplasare se completează în cazul în care angajatul unităţii este delegat la o altă unitate pentru probeleme de colaborare, cercetare de piată, depunere documente etc.

Pe prima pagină a delegaţiei se completează următoarele informaţii:
-În stânga sus se completează numele unităţii care deleagă angajatul
-Se completează numărul delegaţiei
-Numele angajatului delegat
-Funcţia deţinută în entitate
-Scopul delegării (exemplu: probeleme de colaborare, depunere documente, consultanţă la sediul clientului, etc.)
-Trebuie specificată unitatea la care s-a făcut delegarea şi localitatea 
-Durata deplasării (de la prima zi până la ultima zi)
-Trebuie completată datele din BI sau CI a angajatului (seria şi numărul de buletin)
-Se ştampilează cu ştampila unităţii care deleagă angajatul şi se semnează de un reprezentant legal
-Se completează data la care se depune delegaţia.
-În una sau mai multe dintre cele patru căsuţe se ştampilează de către entitatea la care s-a făcut delegarea (în caz că este vorba de delegaţie în străinătate, şi nu puteţi face rost de ştampila unităţii la care s-a făcut delegarea, se acceptă şi ştampila hotelului, sau a unei benzinării din localitatea la care s-a făcut delegarea). 

Pe a doua pagină a delegaţiei se completează următoarele informaţii:
-În stânga sus se completează ziua şi ora plecării în delegaţie
-Se completează ziua şi ora sosirii
-Data depunerii decontului va fi ziua în care se predă decontul departamentului financiar-contabil şi se decontează cheltuielile. 
-În partea de dreapta sus se completează doar în cazul în care s-a primit avans la plecare în delegaţie sau în caz că s-a primit avans în timp ce angajatul s-a aflat în delegaţie (de exemplu s-a virat bani de pe contul bancar a firmei în contul bancar al angajatului delegat)
-În prima coloană din tabel se completează felul actului şi emitentul (în caz de bon fiscal se trece BF iar în caz de chitanţă se trece CH) şi se completează numele firmei emitente a cheltuielii.

Atenţie!! Dacă este vorba de cheltuială care apare pe o factură ce se chită cu o chitanţă sau un bon fiscal, se trece şi factura şi chitanţa, doar că, cheltuiala se înregistreaza DOAR O SINGURÂ DATÂ, atunci când se înregistrează chitanţa (pentru că factura vă informează că aveţi o datorie, în timp ce chitanţa reprezintă stingerea datorieri faţă de Dvs.).  

-În a doua coloană se completează numărul şi data actului  
-În a treia coloană se completează suma cheltuielii 
-În final trebuie adunată suma cheltuilelilor şi completată totalul cheltuielilor efectuate în delegaţie. 

Notă: Toate documentele care apar în tabelul delegaţiei trebuie ataşate ordinului de delegaţie. 

FINANCIAR PRESS: OFERIM SERVICII DE CONSULTANTA / CONTABILITATE / SALARIZARE - RESURSE UMANE, CONSULTANTA IN VEDEREA CERTIFICARII UNUI SISTEM DE MANAGEMENT: AL CALITATII (ISO 9001), DE MEDIU (ISO 14001), AL SANATATII SI SECURITATII OCUPATIONALE (ISO 18001) PENTRU INFORMATII SUPLIMENTARE APASATI AICI.


S.A

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu